Roma, 18 iulie 2014
Dragi membri ai Familiei Vincențiene,
Ținând seama că se apropie sărbătoarea Sfântului Vincențiu de Paul mă adresez tuturor, în numele Familiei Vincențiene și a responsabililor diferitelor ramuri, pentru a vă aduce la cunoștință că am decis ca anul următor să fie dedicat ”Noii Evanghelizări”. Vom celebra acest an la nivel de familiei vincențiană concentrându-ne atenția asupra a trei puncte cheie ale fidelității noastre în urmarea lui Isus Cristos, evanghelizatorul și slujitorul săracilor.
- Necesitatea unei convertiri personale și comunitare,
- Necesitarea depășirii propriilor interese pentru a asculta strigătul săracilor, mai ales al acelora care trăiesc la periferiile orașelor și la marginea societății,
- Necesitatea de a evangheliza și de a oferi noi moduri de a pune în practică pastorala pentru familii.
Papa Francisc va reuni Sinodul episcopilor în perioada 5-19 octombrie 2014 pentru a examina ”Provocările pastorale ale familiei în contextul noii evanghelizări”. Sfântul părinte ne propune o temă importantă pentru binele Bisericii așa cum o va arăta și acest Sinod.
La începutul pontificatului, sfântul papă Ioan Paul al II-lea a lansat un apel la ”noua evanghelizare” pentru a încuraja o fervoare reînnoită și mijloace inovatoare pentru întâlnirea cu Isus, aprofundarea relației cu Cristos și pentru a crește în viața de credință. Acest apel al papei Ioan Paul al II-lea a intervenit într-un moment în care creștinii, mai ales cei din țările dezvoltate, se aflau într-un impas. Ioan Paul al II-lea credea că creștinii începeau să devină mai delăsători în practicarea credinței și a făcut apel la convertire și la noua evanghelizare. Această dinamică a reînnoirii a fost reluată și încurajată de cei doi succesori ai săi, papa emerit Benedict al XVI-lea și papa Francisc.
Un aspect esențial al acestei inițiative noi este redescoperirea și reîntâlnirea de iubire cu Isus în inimile noastre aprofundând relația cu el pentru a crește în identitatea de ucenici. Este vorba de aprofundarea personală a credinței noastre în Dumnezeul lui Isus Cristos, care este darul Duhului Sfânt. Această iubire ne conduce la adorarea lui Dumnezeu și dăruire față de aproapele, mai ales față de săraci. Ca creștini angajați și ucenici ai lui Isus, noi propovăduim Vestea cea Bună a iubirii lui Dumnezeu care se manifestă prin Sfintele Scripturi și în sacramente. Fiecare credincios catolic are datoria de a-l face pe Isus cunoscut tuturor.
De aceea Biserica ne cheamă la convertire, să-l întâlnim pe Dumnezeu într-un mod nou, să credem în El și să propovăduim celorlalți Vestea cea Bună. Pentru a trăi această experiență de convertire și pentru a urma un drum nou pentru a-l întâlni pe Dumnezeu trebuie să părăsim propriul confort și să ascultăm de Domnul atunci când ne vorbește în lăuntrul inimii. Ca membri ai Familiei Vincențiene, cum putem răspunde la acest apel la convertirea și la noua evanghelizare? Carisma împărtășită de sfântul Vincențiu de Paul împreună cu sfânta Luiza de Marillac și continuată de fericitul Frederic Ozanam și multe ale persoane în tradiția vincențiană, constă în îngrijirea și ajutorarea săracilor și a nevoiașilor. Această ajutorarea presupune și ”îngrijirea sufletului” ca parte esențială a misiunii.
În vocația vincențiană misiunea și caritate sunt inseparabile. Faptele de milostivire trupească și sufletească și slujirea merg întotdeauna împreună. Recomandările date Fiicelor carității cu privire la slujirea săracilor ni se adresează și nouă: ”grija primordială (este) să-l facă cunoscut pe Dumnezeu, să vestească Evanghelia și să facă prezentă Împărăția lui Dumnezeu” (Constituțiile Fiicelor Carității, 10a). Fericitul Frederic Ozanam insistă asupra faptului că în Societate ajutorul material nu este singurul aspect al slujirii săracilor. De cele mai multe ori le reamintește membrilor din Conferințe că credința și mărturia creștină plină de iubirea lui Dumnezeu au ajutat mulți creștini să se întoarcă la credință participând astfel la evanghelizarea a numeroase persoane care nu erau creștine. Dezvoltarea și aprofundarea relației cu Isus și ajutorarea celorlalți pentru a-l întâlni pe Cristos reprezintă o virtute esențială a spiritualității vincențiene. Este credința arătată prin fapte.
În viața de fiecare zi întâlnim numeroase provocări. Acum însă este timpul potrivit pentru a vesti Vestea cea Bună a mântuirii adusă de Isus Cristos. Chiar dacă trăim într-un context care, de cele mai multe ori, este indiferent față de religie, oamenii sunt însetați de valori mai mari. În mijlocul poporului lui Dumnezeu există foame de Dumnezeu, mai ales atunci când oamenii aspiră la un nou mod de viață diferit de normele dominante ale societății. Și noi am putea să adoptăm modul de viață al oamenilor care trăiesc în mediul de indiferență religioasă, să ne obișnuim și să acceptăm, asemenea lor, și să nu dăm importanță întrebărilor esențiale puse de credință și fără a ne întreba asupra sensului vieții în această lume.
Suntem oare conștienți de ceea ce se poate întâmpla atunci când oamenii îl uită pe Dumnezeu? Aceasta ne arată de cele mai multe ori o adevărată sărăcie spirituală. Sfântul Vincențiu a fost foarte sensibil față de situația în care trăiau oamenii din vremea sa: oameni care trăiau în sărăcie și ignoranță și care nu-l cunoșteau deloc pe Dumnezeu și nici iubirea lui. De aceea Sfântul Vincențiu spunea cu tărie și convingere: ”Într-adevăr am fost trimis nu doar ca să-l iubesc pe Dumnezeu, ci ca să-i fac și pe alții să-l iubească. Nu mi-e de-ajuns să-l iubesc pe Dumnezeu dacă aproapele meu nu-l iubește și el.” (XII, pag. 262)
Dacă am avea doar o mică parte din această iubire, ne-am întoarce oare privirea și am rămâne cu brațele încrucișate? Niciodată! Caritatea nu poate să rămâne nepăsătoare. Caritatea ne constrânge să facem tot ce ne stă în putință pentru a duce alinare și mântuire celor care suferă. Vocația noastră de vincențieni înseamnă să aprindem inimile celorlalți: să înfăptuim ceea ce însuși Fiul lui Dumnezeu a înfăptuit. El a venit să aducă foc pe pământ, să-l aprindă cu iubirea sa. Ce altceva am putea dori decât să ardem de iubire pentru Cristos și să ne lăsăm consumați de această iubire?
Ca membri ai Familiei Vincențiene, suntem chemați să fim agenți ai evanghelizării oferind o slujire plină de iubire. Caritatea este cea mai mare valoare a vieții și comunitățile creștine sunt provocate să o facă activă în lumea de azi. Nu trebuie să separăm niciodată relația intrinsecă dintre credință și caritate. Suntem ucenicii lui Isus dacă răspândim în jurul nostru iubirea lui Dumnezeu și ne angajăm să participăm întru totul la misiunea Bisericii în favoarea vieții. Dragostea lui Dumnezeu ne-a cucerit! De aceea, sub puterea acestei iubiri, suntem deschiși total pentru a-l iubi pe aproapele în mod concret. Aici putem să ne amintim deviza Fiicelor Carității a căror cuvinte sunt luate din Scriptură: ”Dragostea lui Cristos răstignit ne constrânge”. (Cf. 2 Co. 5.14)
Credința ne permite să recunoaștem darurile pe care bunătatea lui Dumnezeu ni le-a încredințat cu generozitate. Caritatea face ca aceste daruri să fie rodnice. Prin credință intrăm în prietenie cu Domnul. Această prietenie este cultivată și fructificată prin virtutea carității. Relația dintre credință și caritate este pusă în valoare tocmai prin această legătură intimă dintre ele. Aceasta înseamnă să facem eficientă Evanghelia în viața oamenilor. Enciclica Lumen Fidei vorbește despre urmările pe care le provoacă credința în lume și ne spune: ”lumina credinţei este în slujba concretă a dreptăţii, a dreptului şi a păcii” (LF, 2013,51). Exortația apostolică Evangelii Gaudium spune că slujirea carității este un element constitutiv al misiunii Bisericii care arată esența a ceea ce noi suntem ca Biserică.
Biserica este misionară prin natură, în același timp însă este strâns legată de virtutea carității, mai ales prin practicarea carității efective față de aproapele. Când acceptăm provocările misiunii pline de iubirea lui Cristos atunci putem să ne identificăm cu persoanele care trăiesc în sărăcie și să le slujim. Inima noastră de vincențieni acceptă deci cu bucurie chemarea din Evangelii Gaudium ca să fim instrumentele lui Dumnezeu în eliberarea și promovarea săracilor, pentru a le permite să ajungă la integrarea completă în societate (EG. 182). Trebuie așadar să fim docili și atenți pentru a asculta strigătul săracilor și gata să le alergăm în ajutor. Putem face toate acestea părăsind confortul propriu și mergând la periferii și la marginea societății ca să întâlnim persoanele ce trăiesc în sărăcie.
Ieșim din noi înșine pentru a merge spre săraci cu toată graba și arzând de iubirea lui Dumnezeu. În capitolul IV al Evangelii Gaudium, găsim multe idei care sunt în concordanță cu carisma noastră. Cuvintele din acest capitol par să descrie viața și activitatea sfântului Vincențiu de Paul și a Luizei de Marillac, dar și a celorlalți sfinți și fericiți. Un singur exemplu din acest capitol: în inima lui Dumnezeu există un loc preferențial pentru cei săraci; în Biserică săracii ocupă un loc privilegiat; săracii sunt evanghelizatorii noștri. Dacă aceste idei din Evangelii Gaudium vi se par familiare, nu avem de ce să ne mirăm!
Noua evanghelizare este o inițiativă pentru a ne ajuta să recunoaștem forța mântuitoare pe care persoanele ce trăiesc în sărăcie o posedă în Cristos și pentru a așeza aceste persoane în centrul Bisericii. Noi îl descoperim pe Cristos prezent în cei săraci; le apărăm drepturile, suntem slujitorii lor, îi ascultăm; ei ne invită să medităm înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu care ni se revelează prin însăși viața lor.
În contextul în care astăzi familiile suferă și luptă, noua evanghelizare poate să răspundă la nevoia urgentă, așa cum o arată documentul pregătitor pentru pastorala familiilor ce a fost publicat în vederea Sinodului extraordinar. Doctrina Bisericii referitoare la căsătorie trebuie să fie prezentată într-un mod practic și pe înțelesul tuturor pentru a ajunge la inima multora transformându-le viața după voința lui Dumnezeu manifestată prin Isus Cristos. Și alte documente ale Bisericii evocă nevoile pastorale ale familiei ca o dimensiune esențială a evanghelizării. Este o chemare ca să reînnoim modul în care înțelegem sacramentul căsătoriei și a vocației creștine a celor căsătoriți și să întărim familia pentru binele Bisericii și al societății. Ca membri ai familiei vincențiene ar trebui să ne întrebăm ce am putea face pentru evanghelizarea familiilor pe care le ajutăm și cu care suntem în contact.
Mă refer aici la familiile pe care le întâlnim în parohii noastre, școli, servicii sociale și în multe alte servicii în care colaborăm ca Familie vincențiană pentru slujirea persoanelor ce trăiesc în sărăcie. Fără nici o îndoială, familia reprezintă un câmp imens pentru misiune. Numeroase familii pe care le ajutăm astăzi au nevoie de ocrotire și suferă din cauza multor neliniști. Ca Familie vincențiană am putea să stabilim și să înaintăm conform unor ”Linii de acțiune” care să dea elan activității pastorale cu familiile, în special cu familiile care trăiesc în sărăcie.
Împreună cu toată Familia vincențiană să ne rugăm pentru ca Biserica să poată adopta practici pastorale care să ajută familiile să facă față realităților prezente în lumina credinței și cu forța ce vine din Evanghelie. O dată cu sărbătoarea sfântului Vincențiu începem anul dedicat noii evanghelizări. Avem nevoie de răspunsuri creative pentru a sublinia provocările pe care le implică noua evanghelizare; avem nevoie de convertire personală și comunitară pentru a răspunde nevoilor pastorale ale familiilor, și mai ales ale persoanelor ce trăiesc la periferiile societății.
Fratele vostru în Sfântul Vincențiu,
G. Gregory Gay, C.M.
Superior general
traducere
sora Magdalena
