Cine suntem noi?
Societatea Sfântul Vincențiu de Paul reprezintă o comunitate fraternă de laici animați de aceeași slujire a săracilor prin contact de la om la om, prin darul personal al inimii şi al prieteniei.
La originile Societății Sfântul Vincențiu de Paul se află un grup de șase studenți de la Sorbona, din Paris, receptivi față de inspirațiile Duhului Sfânt, care au acceptat misiunea lor de laici în sânul Bisericii. Nici unul dintre ei nu și-a revendicat titlul de fondator. Toți au fost convinși că a fost lucrarea Providenței. Unii istorici, însă, îl recunosc pe Frederic Ozanam ca principal fondator. El era convins că orice creştin trebuie să-şi trăiască vocaţia în mijlocul lumii şi să aibă un comportament de mijlocitor, împăcȃnd ştiinţa şi credinţa, lucrȃnd pentru apropierea libertăţii şi religiei, interpunȃndu-se între persoanele care nu au nimic şi acelea care au prea mult. Astfel înfiinţează Conferinţa de caritate, unde sunt dezbătute diferitele aspecte ale vieţii sociale şi care va deveni, princunoașterea sorei Rosalie Rendu purtătoarea carismei vincenține, Societatea Sfântul Vincențiu de Paul. Sora Rosalie îi învață pe tineri să slujească săracii cu devoțiune și respect, conform spiritualității vincențiene, îi conduce pe drumul slujirii. Astfel, pentru membrii Conferințelor, primul angajament în favoarea săracilor va fi crearea unei legături de prietenie cu aceștia prin vizite regulate, nu doar cu ocazia marilor sărbători creștine.
Convingerile tȃnărului Frederic se adeveresc a fi de o intuiţie profetică. Întȃlnirea cu săracii de pe străzile capitalei l-au condus, atȃt pe el cȃt şi pe membrii conferinţei, la o cunoaştere concretă a carităţii; slujind îndeaproape săracii, el va găsi în persoana lor adevăraţi parteneri. Citind din conferinţele spirituale ale sfȃntului Vincenţiu de Paul, pe care le recomanda adesea tuturor membrilor Conferinţei, el realizează că iubirea efectivă a aproapelui, mai cu seamă a celor mici şi fragili, devine cu adevărat concretă şi eficace, atunci cȃnd săracul este privit ca o icoană a lui Cristos.Fondatorii au insistat ca Societatea Sfântul Vincențiu de Paul să fie catolică și laică, prieteni reuniți pentru a sluji împreună și pentru o libertate juridică față de biserică. Aceasta nu înseamnă în nici un caz indiferență față de clerici sau față de ierarhia Bisericii. Dragostea lui Ozanam față de Biserică, supunerea și fidelitatea față de ierarhia Bisericii îndrumă și astăzi pașii laicilor care lucrează în spirit vincențian. Idealul său era să restaureze lumea, să reînnoiască lumea prin creștinism.
Specificul spiritualității vincențiene este urmarea lui Cristos după modelul arătat de Sfântul Vincențiu de Paul:,,Să cinstim dragostea pe care Dumnezeu o are față de săraci, ajutându-i trupește și sufletește,,
Sursa oricărei spiritualități se găsește în Evanghelie și în Biserică, care, prin misiunea de evanghelizare și sfințire, ne conduce prin vitregiile timpului.
Cel care traieşte …SPERANŢA…şi o reaprinde în inimile celorlalţi împlineşte …EVANGHELIA……am fost flămând……am fost însetat……am fost străin……am fost gol……am fost bolnav……am fost în închisoare……am fost singur…ŞI VOI AŢI VENIT LA MINE. Săracul , bolnavul, persoana aflată în închisoare, singură, este reprezentantul lui Cristos pe acest pământ. Dragostea pe care membrii Conferințelor o au pentru aceste pesoane, o au pentru Cristos.
Vincențienii au ca regulă de activitate iubirea și practicarea carității, pentru a ajunge astfel la sfințenie, trăirea spritualității vincențiene reuniți într-un grup de prieteni,aprofundarea vocației de laic creștin în armonie cu doctrina Bisericii.
Caritatea, umilința, simplitatea, blândețea, mortificația, zelul pentru mântuirea sufletelor sunt virtuți care ne ajută să avem o activitate dragă lui Dumnezeu.
“ Să fii blând și plin de iubire, căci cea mai mare donație pe care o faci săracilor este iubirea. Aceștia vor aprecia mai mult blândețea și iubirea decât tot ce le vei duce. Trebuie doar să iubești, nu ai nimic de dăruit decât pe tine însuți.”( Sora Rosalie)
Pentru un membru al Conferinței SVP este esențial să-și cunoască bine vocația și misiunea și să se străduiască să o aprofundeze fără încetare prin participarea la sesiuni de formare. Este spre binele oricărei comunități sau asociații să se întâlnească regulat într-un loc precis pentru a discuta … având ca scop progresul spiritual.
Descoperirea propriei vocații este, fără nici o îndoială, cea mai mare descoperire pe care o poate face omul. Toate operele pun accentul pe caracterul laic, deoarece, pentru a se împlini, spiritualitatea vincențiană cere prezenta noastră în lume.
,,Acțiunea caritabilă poate și trebuie să ajungă astăzi la toți oamenii și la toate necesitățile. Acolo unde există oameni care duc lipsă de hrană, bunuri, haine, medicamente, muncă, educație, mijloace necesare pentru a duce o viață într-adevăr umană. Oameni care sunt sărăciți de către calamități sau de lipsa de sănătate, care suferă abandonul sau închisoarea, acolo caritatea creștină treuie să îi caute și să îi găsească, să îi consoleze îngrijindu-i și să îi ajute avându-i în grijă. Această obligație se impune, înainte de toate, oamenilor și popoareor care trăiesc în prosperitate”. (Vatican II, Decret despre Apostlatul Laicilor 8)
,,Laicii sunt în mod special chemați să facă astfel încât Biserica să fie prezentă și operantă în locurile și circumstanțele unde Ea nu poate să devină sare a pământului decât prin ei”. (Vatican II, Constituția Dogmatică despre Biserică 33,).
Astăzi suntem prezenți în 148 de țări, cu 780,000 de membri răspândiți în peste 70.000 de conferințe, 1.3 milioane de voluntari și de servire a peste 30 de milioane de săraci.
În România avem:
-„Sfântul Iosif” – Onești – fondată în anul 1997;
- „Coborârea Duhului Sfânt” – Bălțați - fondată în anul 1998;
- „Sfântul Anton de Padova” – Iași - fondată în anul 1998;
- „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” – Iași, 1998;
- ,,Sfântul Anton de Padova” – Târgu Frumos, 2004;
- „Coborârea Duhului Sfânt” – Adjudeni - fondată în anul 2005;
- ,,Sfântul Ieremia Valahul” – Tomești, Iași, 2005;
- „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” – Roman, 2012.
- Ø în Arhidieceza de București:
- ,,Sfânta Maria” – București, 1993;
- ,,Sfântul Anton” – București, 1994;
- ,,Sfântul Iacob” – Câmpulung Muscel, 1994;
- ,,Maica Îndurerată” – București, 1995;
- ,,Sfinții Petru și Paul” – București, 1995;
- ,,Neprihănita Zămislire” – Drobeta Turnu-Severin, 1996;
- ,,Nașterea Sfintei Fecioare Maria” – Slatina, 1998;
- ,,Sfinții Petru și Paul” – Pitești, 1999;
- ,,Sfântul Francisc de Assisi” – Târgoviște, 1999.
- ,,Adormirea Maicii Domnului” – București, 2001;
- Ø în Arhidieceza de Alba Iulia:
- ,,Sfântul Toma” - Miercurea Ciuc, 1994;
- ,,Tuturor Sfinților” - Misentea, 1994;
- ,,Sfânta Ecaterina de Alexandria” – Plăieșii de Jos, 1995;
- ,,Sfântul Ioan Nepomuk” – Bălan, 1996;
- ,,Sfânta Maria și Marta” – Brașov, 1997;
- ,,Sfântul Benedict” – Văcărești, 1998;
- ,,Sfânta Elisabeta” – Racu Ciuc, 2001;
- ,,Sfânta Maria” – Vița, 2003.
- Ø în Dieceza de Satu Mare:
- ,,Maica Domnului Milostivă” – Turț, 2015.
- Ø în Dieceza de Timișoara:
- ,,Maria Zăpezii” – Reșița, 1992;
- ,,Neprihănita Zămislire” – Bocșa, 1995;
- ,,Sfântul Gheorghe” – Timișoara, 1995.
Fericiți cei ce înțeleg că Domnul le-a dat lumina din sufletul lor pentru a-i lumina în îndeplinirea misiunii încredințate, în armonie cu lumea.
Ana Doboș
Asociația ,,Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Iași
