Frederic s-a născut la Milano pe 23 aprilie 1813, al cincilea copil dintr-o familie care a 
avut 14 copii, dintre care 10 vor muri la o vârstă foarte fragedă. După câteva luni, familia Ozanam va reveni acasă la Lyon. Părinţii, în ciuda încercărilor, şi-au păstrat credinţa puternică şi solidă. Doctorul Ozanam era un om deschis şi inovator, citea cu regularitate Biblia şi era foarte devotat bolnavilor şi săracilor. Educaţia aleasă pe care Frederic a primit-o de la părinţi – dăruiţi cu totul în slujirea lui Dumnezeu şi a săracilor – l-a marcat în profunzime. „Doamne, spunea el, pe genunchii mamei mele am învăţat să Te preţuiesc şi în privirea ei am desluşit iubirea Ta.”
În adolescenţă, influenţat de climatul de necredinţă care domneşte în lume, Frederic intră într-o perioadă de îndoieli. De ce este credincios? Recentele descoperiri ale ştiinţei nu contrazic ele credinţa? Gândirea poate ea să cunoască cu adevărat existenţa lui Dumnezeu? Aceste întrebari îl preocupă nespus de mult. Din mijlocul încercărilor mistuitoare îi cere Domnului să binevoiască a-i acorda lumina adevărului. Încetul cu încetul, îndoielile cedează din teren în favoarea certitudinii, iar armonia îşi recapătă locul de cinste între ştiinţă şi credinţă. Mâhnirea prin care a trecut s-a adeverit profitabilă, permiţându-i mai târziu să fie înţelegător cu toţi aceia care treceau printr-o perioadă obscură, lipsită de orice mângâiere.
Frederic este un elev deosebit. Tatăl dorea să-l facă avocat, de aceea investeşte mult în educaţia sa. Supradotat şi foarte bun în literatură, Frederic învaţă cu multă uşurinţă limbi străine (latina, greaca, germana). Deoarece la Lyon nu exista facultate de drept, tatăl decide să-l trimită la Paris, la Sorbona. Ajuns la Paris pentru a urma studiile universitare, Frederic doreşte să amelioreze viaţa sa spirituală. Începe să facă progrese în felul de a trăi sacramentele şi angajamentele în slujirea aproapelui. El este deja convins că orice creştin trebuie să-şi trăiasca vocaţia în mijlocul lumii şi să aibă un comportament de mediator, împăcând ştiinţa şi credinţa, lucrând pentru alierea libertăţii şi religiei, interpunându-se între persoanele care nu au nimic şi acelea care au prea mult. Astfel împreună cu un grup de tineri catolici înfiinţează Conferinţa de caritate, unde sunt dezbătute diferitele aspecte ale vieţii sociale şi care va deveni Societatea Sfântul Vincenţiu de Paul. Mişcarea a cunoscut o dezvoltare rapidă, iar astăzi este prezentă pe toate continentele, fiind una dintre cele mai mari mişcări laice din Biserică. Catolic convins şi practicant, Frederic a vrut „să înconjoare lumea cu o reţea de caritate”. Convingerile tânărului Frederic se adeveresc a fi de o intuiţie profetică. Întâlnirea cu săracii de pe străzile capitalei l-au condus, atât pe el cât şi pe membrii conferinţei, la o cunoaştere concretă a carităţii; slujind îndeaproape săracii, el va găsi în persoana lor adevăraţi parteneri. Citind din conferinţele spirituale ale sfântului Vincenţiu de Paul, pe care le recomanda adesea tuturor membrilor Conferinţei, el realizează că iubirea efectivă a aproapelui, mai cu seamă a celor mici şi fragili, devine cu adevărat concretă şi eficace, atunci când săracul este privit ca o icoană a lui Cristos.
Frederic se căsătoreşte relativ târziu, la vârsta de 27 de ani, cu fiica rectorului Academiei din Lyon, a avut o căsnicie fericită ce a fost binecuvântată cu un copil.
O boală necruţătoare îi spulberă toate visele. Trăită şi acceptată în credinţă, aceasta devine ocazia de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate realizările şi harurile primite. Conştient de moartea ce se apropie, Frederic meditează îndelung la sensul suferinţei şi se pregăteşte pentru marea întâlnire cu Creatorul.
Frederic Ozanam a ascultat de chemarea la sfinţenie; a recunoscut această chemare şi provocare de a face să crească în el viaţa dumnezeiască primită la Botez. A căutat drumul spre sfinţenie, mai întâi ca celibatar, apoi ca persoană căsătorită şi tată de familie; Frederic a înţeles că comuniunea cu Isus Cristos depinde de dorinţa şi hotărârea lui de a-l urma în fiecare etapă a vieţii lui. A luat în serios şi a practicat iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Cu ocazia beatificării lui Frederic, papa Ioan Paul al II-lea a declarat, printre altele:„El a crezut în iubire, în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru fiecare om.”.
Fericitul Frederic Ozanam a iubit mult, a iubit cu pasiune, şi-a pus întotdeauna încrederea în Providenţa divină şi a fost un mare cinstitor al Maicii Domnului.
Biserica l-a beatificat, nu pentru faptul că a întemeiat Societatea Sfântul Vincenţiu de Paul, nici pentru cariera eminentă de profesor la Sorbona sau pentru că a fost un excelent scriitor; Frederic Ozanam este „fericit” pentru că a ştiut să împletească cu măiestrie viaţa socială şi viaţa spirituală într-o viaţă unică de sfinţenie.
Biografie
