Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Cele patru binecuvântări ale unei Conferințe

Robert Maloney cm – Îndrumător spiritual al CGI

 

Primul "Raport privind activitățile caritative” al Societății Sfântul Vincențiu de Paul, chiar la început, a fost pregătit de  Gustave Colas de La Noue, Jules Devaux și Frédéric Ozanam, și a fost citit în cadrul întâlnirii din 27 iunie 1834. Acest raport ne oferă o privire de ansamblu  asupra obiectivelor pe care le aveau membrii primei Conferințe de caritate.

 

Raportul descrie primele zile ale Societății: ”Marți 23 aprilie din anul 1833 (…), un om (Emmanuel Bailly) a chemat la el câțiva tineri răsfirați în toată capitala, le-a făcut cunoștință și i-a unit în caritate, [...] i-a învățat atât prin exemplul său cât și prin sfaturile sale că omul în orice timp și în orice loc trebuie să-și sacrifice viața din dragoste către oameni. Acestea au fost începuturile Societății din care faceți parte și care se dezvoltă continuu…”

 

Raportul pune accentul pe credința și caritatea membrilor conferinței: ”După actul de credință vine actul de caritate; după cuvânt, fapta care este trupul cuvântului”.

 

Meditând asupra raportului, astăzi vreau să vă sugerez să considerați conferința ca pe o binecuvântare cuadruplă pentru membri:

 

  1. Conferința unește membrii între ei. Raportul ne spune: ”Aici nu mai suntem străini unii față de alții, ceea ce am făcut,  am realizat prin colaborarea cu ceilalți, iar scopul principal al asociației a fost ca toți să formăm o singură Inimă, un singur suflet așa încât povestind unii altora lucrările diferite cărora ne-am dedicat, să nu așteptăm aplauze unii de la alții, ci sfaturi și încurajări ca să facem mai bine”. Încă de la început Ozanam și însoțitorii lui recunosc cât de importante sunt unitatea și sprijinul reciproc printre membrii unei conferințe.
  2. Conferința colaborează strâns cu alții în cadrul Familiei Vincențiene. Raportul arată clar că primii membri lucrau în armonie cu Fiicele Carității. Scrie că: ”pentru a putea face primii pași a trebuit să ne sprijinim de un braț puternic și cu experiență. Am devenit ucenicii institutelor de caritate, de la ele am cerut sfat și ajutor, ele ne-au învățat să cunoaștem nevoile săracilor”. Încă de la început, Ozanam și însoțitorii săi au văzut importanța colaborării.
  3. Conferința permite membrilor să ajungă la Inima săracilor. Raportul ne spune: ”Lăsându-ne să-i îngrijim trupul, nevoiașul ne va permite să pătrundem într-o zi și în sufletul său (…) Astfel intrând în casa săracului avem permisiunea să-i pansăm mai întâi  rănile trupului și apoi pe cele ale sufletului: i--am dat mai întâi pâine și îmbrăcăminte, iar mai apoi cărțile care sunt pâine și îmbrăcăminte pentru minte (…) … așa cum ne învață Vincențiu de Paul: caritatea nu constă în distribuirea de pâine ci în modul în care aceasta este distribuită”. Încă de la început, Ozanam și însoțitorii lui au dorit nu doar să răspundă nevoilor materiale, ci și să atingă inimile.
  4. Conferința oferă dragoste efectivă. Raportul continuă: ”Caritatea, cu ea facem legătura între oameni și lucruri; datorită ei într-o zi omenirea va avea doar din frați în sânul ei; caritatea se va ridica dintre dărâmăturile legilor omenești, ea, singura lege a lumii (…). Caritatea este mamă și fecioară în același timp. Să continuăm să o practicăm între noi, să continuăm să-i iubim pe frații noștri săraci, căci în schimbul iubirii ne vor da rugăciuni și știți bine că binecuvântările din partea săracilor sunt binecuvântări din partea lui Dumnezeu…” Încă de la început, Ozanam și însoțitorii lui au pus în valoarea dragostea practică și inventivă.

În primul său raport, Frederic și însoțitorii lui au subliniat: 1) importanța unității dintre ei, 2) colaborarea cu ceilalți, 3) accesul spre Inima săracilor și 4) dragostea creativă, inventivă.

 traducere: sora Magdalena