SIMPLITATEA
O virtute indispensabilă din viaţa celor care vor să-l urmeze pe Isus Cristos, o virtute caracteristică pentru toţi cei care vor să slujească săracii. Este o atitudine deosebită. Este spiritul lui Isus Cristos de a mărturisi adevărul, de a prezenta lucrurile aşa cum sunt şi de a le pune în legătură cu Dumnezeu. Sfântul Vincenţiu spune că simplitatea este cea mai iubită de el, o numeşte „evanghelia mea”. „Dumnezeu îmi dă un foarte mare respect față de simplitate încât o numesc evanghelia mea. Am o mare devoţiune și consolare în a prezenta lucrurile aşa cum sunt”. (IX. 606)”. Domnul trăieşte în simplitate, este tema principală a noului testament. Simplitatea caracterizează copilul sub diferite aspecte: lipsă de experienţă, de prudenţă, docilitate. La un copil putem remarca absenţa evaluării, o echitate a inimii. Această simplitate se opune vicleniei. Simplitatea are ca soră înţelepciunea. Trebuie făcut un discernământ ca simplitatea să nu devină un viciu (să mă las în voia întâmplării, pot fi fapte rele). Pentru ca intențiile noastre bune să fie credibile, pentru a ne apropia cu uşurință de săraci, trebuie să fim simpli prin tot ceea ce facem şi suntem: îmbrăcăminte, cuvinte, atitudini. Însă nu trebuie să confundăm simplitatea cu mizeria, dezordinea, urâciunea…Simplitatea înseamnă frumusețe şi armonie. Simplitatea necesită adevăr în toate. Adevărul este ca punctul pe i al simplităţii. Ne simţim liberi dacă trăim în adevăr, să vorbim întotdeauna deschis şi sincer. Sfântul Vincențiu ne reaminteşte că oamenii sunt atraşi de persoanele care spun adevărul, tocmai pentru că sunt sincere, nu au nimic de ascuns, nu au intenții ascunse. A da mărturie despre adevăr. Înseamnă întâi de toate a fi sinceri cu noi înşine, a trăi ceea ce mărturisim…Integritatea personală, transparența şi autenticitatea sunt atitudini ce dezvăluie bogăția interioară a sufletului. Această atitudine mai este numită intenție simplă, curăția inimii, abandonare în mâinile lui Dumnezeu. O persoană simplă îşi îndeplineşte obligațiile numai din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, fără alte intenții. Știm că este imposibil de a avea întotdeauna o singură intenție în ceea ce facem, însă trebuie să ne străduim ca să aibă întâietate dragostea față de Dumnezeu şi iubirea aproapelui. O persoană simplă, îşi pune întotdeauna întrebări în legătură cu intenția cu care se angajează într-o activitate: pentru bani? pentru popularitate? pentru mai mult confort? pentru anumite avantaje? pentru Dumnezeu şi aproapele? şi caută întotdeauna să fie condusă de intenții curate… Această trăire trebuie să fie zilnică, să trăim în Isus Cristos, să cerem în rugăciune virtutea simplităţii. Da să fie da Nu să fie nu
UMILINŢA
O virtute pe care Isus Cristos ne-o învaţă prin cuvânt şi exemplu: supunere, smerenie, ascultare modestie, sărăcie, fără pretenţii. Virtutea pe care a practicat-o Isus Cristos, virtutea pe care a practicat-o Maria, mama lui, virtutea tuturor sfinților… Izvorul păcii şi al unității, caracteristica oamenilor neînsemnaţi chemaţi de Dumnezeu pentru a înfăptui lucruri mareţe. Pentru sfântul Vincențiu, practicarea umilinței înseamnă: - Să recunoaştem că tot binele vine de la Dumnezeu; - Să fim conştienţi de greşelile şi limitele proprii, având o mare încredere în îndurarea lui Dumnezeu; - Doar cei umili vor ajunge în cer; - Să muncim doar pentru slava lui Dumnezeu şi nu pentru a fi lăudați şi apreciați; Sfântul Vincențiu propune câteva mijloace concrete pentru însuşirea umilinței: - Să ne rugăm şi să o cerem Domnului nostru Isus Cristos şi Sfintei Fecioare – modele în practicarea umilinței; - Să înfăptuim zilnic acte de umilință şi să cerem iertare în public, atunci când am greşit; - Să fim îngăduitori față de ceilalți, deoarece nimeni nu este perfect, toți greşim; - Să recunoaştem că tot binele vine de la Dumnezeu; Cel care este conştient că a primit totul de la Dumnezeu, este recunoscător. Acceptă totul din mâna Domnului, îi lasă Domnului dreptul de a judeca şi evită orice formă de comparație. Avarul este mulțumit atunci când posedă foarte mult, însă cel mândru nu poate fi mulțumit atât timp cât cineva posedă mai mult decât el (bogăție, stimă, sănătate, stiință). ”Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor”. (Mc.9.35) Suntem chemați să slujim la fel ca Isus şi nu să fim slujiți. Ne place să ne numim slujitorii săracilor, însă de cele mai multe ori ne comportăm ca stăpânii lor, îi criticăm, le spunem ce trebuie să facă şi cum să facă, aşteptăm recunoştiinţă... Umilința ne ajută să vedem omul iubit de Dumnezeu şi în săracul agresiv, insistent, plin de vicii (la fel ca noi) şi să-i acordăm respectul cuvenit. Săracii, ”Domnii si Stăpânii noştri”, pot să ne transmită importante lecții de credință, de solidaritate, de simplitate, de umilință doar în măsura în care suntem atenți şi ne lăsăm atinşi de experiența lor de viață. Oamenii umili pot recunoaşte voința lui Dumnezeu care se manifestă prin glasul şi suferința săracilor. Dumnezeu însusi ne vorbeşte prin săraci şi ne arată semnele iubirii şi milostivirii sale, însă doar o inimă umilă poate recunoaşte aceasta. ”Să privim întotdeauna ceea ce este omenesc si imperfect în noi si vom avea de ce să ne umilim, nu doar în fața lui Dumnezeu ci si în fața oamenilor si în prezența celor care ne sunt inferiori”. (XI, 346) Sfântul Vincențiu a ştiut să citească voința lui Dumnezeu în viaţa şi cuvintele săracilor, s-a lăsat interpelat, provocat, sensibilizat, evanghelizat de ei şi a acționat… ”Isus Cristos este adevăratul model şi marele tablou invizibil după care trebuie să ne formăm toate faptele”. ”Să aveți în voi aceeaşi atitudine care este în Cristos Isus . El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălțat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume”. (Fil 2,5-9)
BLÂNDEŢEA
O caracteristică a Domnului nostru care este întotdeauna blând şi îngăduitor cu noi. O virtute indispensabilă pentru a trăi într-o comunitate (familie, grup de lucru, grup de prieteni), o virtute necesară slujitorilor lui Dumnezeu şi ai săracilor. Schimbarea din viaţa Sfântului Vincenţiu i-a fost benefică (dintr-un om aprig a devenit un om blând) de aceea ne-o recomandă şi nouă. În intervențiile sale, Sfântul Vincențiu prezintă blândețea astfel: - capacitatea unei persoane de a-si controla mânia: printr-o înăbuşire completă sau manifestând-o într-o manieră plină de iubire; - atitudinea de a-i primi pe ceilalți cu amabilitate, bunăvoință, atenție, calm; - puterea de a suporta jignirile cu curaj şi de-i trata cu respect pe cei care ne rănesc. Pentru a ne însuşi virtutea blândeții, Sfântul Vincențiu propune câteva mijloace: - cel care de mânie repede, înainte de a vorbi sau reacționa să-şi stăpânească limba şi să se calmeze; - evitarea cuvintelor dure, criticii negative, jignirilor; - acceptarea opiniilor diverse fără dorința de a se impune. Blândețea - capacitatea de canaliza furia în mod pozitiv. Furia şi agresivitatea sunt senzații normale, spontane şi reprezintă energia care se trezeşte în noi atunci când observăm ceva rău. Mulți dintre noi nu pot să controleze sau să canalizeze această energie. Sfântul Vincențiu observă că pentru a ne controla agresivitatea, uneori trebuie să o exprimăm. Văzând mizeria, sărăcia şi nedreptatea din timpul său, Vincențiu s-a înfuriat şi a reacționat prin: - organizarea ajutorării săracilor (înființarea Lazariştilor, Fiicelor de Caritate); - implicarea burgheziei în această operă de caritate (Damele de caritate); - influențarea deciziilor luate de Curte (Membru al Consiliului de Constiință); Frederic Ozanam, în fața acuzațiilor aduse catolicilor, s-a mobilizat şi: - împreună cu colegii a organizat ajutorarea familiilor sărace; - a apărat credința, Biserica şi săracii; - a muncit pentru a cuprinde întreaga lume într-o rețea de iubire. Blândețea presupune atenție şi bunătate. Fiecare dintre noi acceptăm mult mai uşor o critică, un reproş când este exprimat cu bunătate. A atrage atenția cuiva, nu înseamnă a-l acuza sau a-l umili, ci cu bunătate, a-l ajuta să vadă unde şi de ce a greşit. Blândețea implică capacitatea de a suporta jignirile. Respectul pe care îl datorăm tuturor oamenilor nu ne împiedică să ne exprimăm în fața unor jigniri si acuze, însă nu ne dă dreptul să procedăm la fel. Uneori răul este atât de adânc încât nu putem schimba nimic, trebuie să suportăm, să suferim cu curaj. Slujirea săracilor ne cere să fim blânzi. Din cauza greutăților vieții, uneori săracii pot fi violenți, insistenți, răutăcioşi, bănuitori, ne pot acuza de anumite lucruri – virtutea blândeții ne ajută să-i respectăm, să le arătăm bunătate şi îngăduință, fără a-i acuza, judeca sau condamna. Săracii ne arată dacă ne-am însuşit sau nu blândețea. Evanghelia îl prezintă pe Isus Cristos ca model în practicarea blândeții: - îşi moderează dezamăgirea față de neînțelegerea şi neîncrederea apostolilor; - îşi exprimă direct nemulțumirea față de farisei care puneau poveri nedrepte pe umerii celorlalți; - trece mai departe când este respins sau contestat; - a suferit Pătimirea fără a se revolta sau amenința.
sora Magdalena, Ana Doboș
