SVP Romania

FERICITUL FREDERIC OZANAM

un sfânt laic pentru timpurile noastre

            Aniversarea a două sute de ani de la nașterea fericitului Frederic Ozanam ne oferă ocazia să aprofundăm, nu atât personalitatea cât spiritualitatea și credința lui Frederic Ozanam. Privind la realizările lui, mai ales pe plan profesional, ne putem simți foarte departe de el; Frederic avea o inteligență ieșită din comun, vorbea opt limbi și avea capacitatea să analizeze și să comenteze dezvoltarea societății europene din mai multe puncte de vedere: istoric, antropologic, filozofic, religios și politic. Inteligența i-a permis să propună noi directive în relația Bisericii cu societatea, propuneri considerate periculoase pentru acea vreme, care însă, câțiva ani mai târziu au fost preluate și propuse de Biserică. În cadrul Conferințelor, Frederic a avut un rol decisiv în păstrarea caracterului laic al organizației; apostolatul laicilor – expresie folosită de Conciliul Vatican II  - este forma de angajare a vincențienilor în Biserică. Privind acest tablou ne simțim mici și neînsemnați: Ce putem face noi? Ce am realizat noi după cinci, zece ani de viață în Conferință? Cum am influențat noi viața Bisericii și a societății? Răspunsurile la aceste întrebări ne pot arunca în valea disperării… Nu trebuie însă să uităm un lucru: Frederic Ozanam nu a fost beatificat datorită realizărilor sale ca profesor universitar, jurnalist, sau scriitor desăvârșit, nici pentru că a fost unul din întemeietorii Conferințelor Sfântul Vincențiu de Paul, Frederic Ozanam a fost beatificat pentru că ”a luat în serios și a practicat eroic iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele” așa cum ne învață Catehismul Bisericii Catolice[1]. 

a)      Toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii[2]

 Drumul spre sfințenie parcurs de fericitul Frederic Ozanam poate fi urmat și de noi deoarece nu este nici greu nici imposibil. Dumnezeu nu ne cere să fim asemenea lui Frederic Ozanam în ceea ce privește cariera profesională, dar ne cere să-l urmăm pe calea sfințeniei, adică pe calea iubirii și a dăruirii. Este calea celor mici și umili, calea pe care orice creștin o poate urma. Fericitul Frederic Ozanam a iubit mult, a iubit cu pasiune, și-a pus întotdeauna încrederea în Providența divină și a fost un mare cinstitor al Maicii Domnului. Fiecare dintre noi este chemat la sfințenie. Așa cum spunea sfântul Paul ”aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră”[3]. Toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii. Sfințenia este modul prin care Dumnezeu ne pregătește pentru viața veșnică din ceruri.            Pentru a dobândi sfințenia avem nevoie de puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, împlinind în toate Voința Tatălui să putem să ne consacrăm din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu și slujirii aproapelui[4]  Aceste cuvinte ale Conciliului Vatican II spun multe vincențienilor și par luate din scrierile sfântului Vincențiu de Paul.

Frederic Ozanam a ascultat de chemarea la sfințenie; a recunoscut această chemare și provocare de a face să crească în el viața dumnezeiască primită la Botez. A căutat drumul spre sfințenie, mai întâi ca celibatar, apoi ca persoană căsătorită și tată de familie; Frederic a înțeles că comuniunea cu Isus Cristos depinde de dorința și hotărârea lui de a-l urma în fiecare etapă a vieții lui.

            Frederic a fost un om plin de iubire. L-a iubit pe Dumnezeu, și-a iubit părinții și familia, și-a iubit soția și fiica, și-a iubit prietenii vincențieni, i-au plăcut învățătura și studiul, a fost pasionat pentru adevăr, a iubit sărăcia și i-a iubit pe săraci. S-a lăsat mistuit de flacăra iubirii și s-a lăsat învăluit de ea. Iubirea i-a condus întreaga viață și apostolatul.

            Încă de la început, dorința lui Frederic a fost ca  Conferințele Sfântul Vincențiu de Paul  să contribuie la sfințirea membrilor. El era ferm convins că respectul reciproc și prietenia sinceră dintre membri îi vor ajuta și stimula să-l imite pe Isus Cristos, Modelul Divin, și să aprofundeze intimitatea cu El, în mod special prin practicarea iubirii față de aproapele sărac și în nevoi[5].   

            Conferința a fost considerată ca un mijloc propice, un instrument eficace pentru a înainta pe calea sfințeniei deoarece le oferea membrilor ocazia să se roage și să trăiască credința prin practicarea carității pline de milostivire față de frații săraci în care este prezent Isus Cristos.

 ”Conducătorii acestor Asociații ar trebui să fie sfinți, pentru a atrage spre ei harul lui Dumnezeu. De aceea întreb adesea, cum aș putea eu, care sunt atât de rău și atât de slab, să mă aventurez să reprezint un număr atât de mare de tineri extraordinari”. (Baunard, pag. 130).

Scopul Conferinței a fost sfințenia membrilor, dar pentru a fi membru nu trebuia să fii perfect. Conferința este alcătuită din pelerini, bărbați și femei, care, recunoscându-și cu umilință slăbiciunile, au dorința de a crește în sfințenie prin rugăciune și practicarea carității[6].

Frederic a crescut și a înaintat pe calea spirituală la fel ca noi, încet, gradual și dificil. Avea dorința arzătoare să-și îmbunătățească viața de rugăciune, să progreseze în modul de trăire a sacramentelor și în angajarea pentru slujirea celorlalți. Se spovedea și se împărtășea des, fapt neobișnuit pentru Biserica din Franța timpului său, care mai păstra influențele jansenismului împotriva căruia s-a luptat și pe care l-a combătut cu hotărâre sfântul Vincențiu de Paul. Dorința lui Frederic  de a progresa  în viața spirituală se observă și din faptul că avea un îndrumător spiritual în persoana părintelui Marduel, originar din Lyon, dar care trăia la Paris. Părintele Marduel era un spiritual foarte căutat și avea numeroși fii spirituali, atât intelectuali cât și oameni simpli. Părintele era un om simplu, înțelept, bine pregătit, prudent, un om de rugăciune și foarte evlavios. Era spiritualul perfect pentru Ozanam. Sub conducerea lui, Frederic a învățat să-și facă timp pentru meditație și rugăciune, chiar dacă era foarte ocupat și avea multe responsabilități. 

b)      Armonia interioară a persoanei umane[7] 

Frederic Ozanam a fost o personalitate ieșită din comun, un om foarte talentat, de o sfințenie excepțională. Ceea ce ne surprinde la el este echilibrul și armonia pe care a știut să le mențină. Avea timpul și energia necesare grijilor zilnice ale vieții, dar și pentru cariera de profesor (de unde câștiga cele necesare pentru a se întreține și, după căsătorie, să-și întrețină familia); timpul și energia necesare  să-și îndeplinească responsabilitățile în cadrul Conferinței, să scrie și să publice articole; timpul și energia necesare relațiilor de familie, cu colegii, cu prietenii, timpul și energia necesare vieții spirituale. Frederic a menținut toate aceste aspecte ale vieții într-un echilibru armonios.

Cât de greu ne este să găsim și să păstrăm echilibru! Cât de ușor cădem în capcanele vieții dispersate și neglijăm anumite aspecte ale vieții, uneori familia, alteori rugăciunea sau întâlnirile Conferinței! Frederic Ozanam a realizat ceea ce dorim cu toții: echilibrul vieții. Păstrarea armoniei și a echilibrului nu înseamnă să acordăm aceeași valoare tuturor domeniilor. Menținerea echilibrului în viața noastră nu înseamnă să acordăm 20% din timpul nostru familiei, 20% serviciului, 20%  activităților caritative, 20% vieții sociale, 20% vieții personale ajungând astfel la 100%. Împărțirea timpului în părți egale poate fi un mod de a ajunge la echilibru, însă nu corespunde realității umane, deoarece de multe ori anumite domenii au nevoie de mai mult timp, de mai multă atenție; în viața noastră avem anumite priorități cărora le acordăm  mai multă atenție și mai mult timp. De exemplu, se poate întâmpla ca familia să aibă nevoie de toată atenția și de tot timpul nostru și să ne ceară să ne schimbăm radical viața într-un mod brusc și fără compromisuri; același lucru ni se poate întâmpla din cauza serviciului sau a sănătății. Observăm acest lucru și în viața lui Frederic, mai ales în ultimele luni din viață când sănătatea i s-a deteriorat grav. Cât de bine a reușit Frederic să-și organizeze viața! Cât de repede și cât de bine a putut trece de la o stare la alta acordând atenția maximă acolo unde era necesar! 

c)      Rugăciunea creştină este o colaborare cu Providenţa lui Dumnezeu, cu planul lui de iubire pentru oameni. 

Una din caracteristicile spiritualități sfântului Vincențiu și a fericitului Frederic Ozanam este credința și încrederea lor în Providență. Ei vedeau voința lui Dumnezeu în toate. Erau ferm convinși că Dumnezeu se îngrijește de ei acționând în viața lor și în viața celorlalți și că astfel se împlinește voința lui Dumnezeu. Împlinirea voinței lui Dumnezeu și încrederea în Providență sunt strâns unite. ”Desăvârșirea constă în a uni voința noastră cu voința lui Dumnezeu în așa fel încât voința lui și voința noastră să nu fie decât una”. (SV XI, 318)

Fericitul Frederic Ozanam avea o încredere oarbă în Providență. Era ferm convins că Dumnezeu este iubire, deci tot ce vrea pentru copiii lui este semn al iubirii sale. Iată ce îi scrie lui Emmanuel Bailly, primul președinte al Societății:

”Fără nici o îndoială, Providența nu are nevoie de noi pentru a-și îndeplini planurile milostivirii, însă noi avem nevoie de ea și ea ne-a promis ajutorul în funcție de efortul depus… Continuați lucrarea începută și îngrijiți-vă de propagarea și întărirea ei”[8].

Iar unui prieten îi scrie:

”Să ne rugăm unul pentru altul, prietene, să nu ne lăsăm acaparați de griji, nemulțumiri și neîncredere. Să urmăm cu încredere calea pe care Providența îndurătoare ne-o arată, mulțumindu-ne să  ne ferim picioarele de pietre fără a dori să vedem lungimea sau meandrele drumului”

Această încredere în Providență este și mai evidentă în timpul bolii. Fericitul Frederic Ozanam acceptă moartea, nu ca pe o fatalitate, sau ca pe un eșec, ci ca semn al iubirii lui Dumnezeu. ”Tu mă vrei pe mine! Iată-mă, Doamne!” va scrie în testament, cu câteva luni înainte de a muri.

De unde toate aceste convingeri? Din citirea zilnică și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu. Profesorul Ozanam a știut unde să caute adevărata înțelepciune a vieții. Frederic s-a abandonat în întregime lui Dumnezeu cu  încredere totală și iubire filială. Toată viața lui a închinat-o Domnului. Soția lui își amintește de el astfel: ”Dimineața citea din Biblia în limba greacă, apoi medita aproape jumătate de oră. (Frederic spunea că este ”hrana zilnică”). În ultimii ani din viață participa zilnic la Liturghie pentru a căuta alinare și mângâiere. Nu începea niciodată nimic fără să se roage. Înainte de a pleca să predea, îngenunchea pentru a cere lui Dumnezeu harul ca cele spuse să nu fie spre lauda lui, ci să fie doar spre slava lui Dumnezeu și slujirea adevărului”. Cuvântul lui Dumnezeu îi oferea mângâiere și-l ajuta să descopere prezența lui Dumnezeu în întâlnirile cu săracii și cu prietenii, Dumnezeu care-i oferă un geste de iubire și de încurajare:

”De câte ori nu mi s-a întâmplat să fiu cuprins  de suferințe interioare și frământat din cauza sănătății foarte deteriorate, abătut, și să intru în casa unui sărac ce mi-a fost încredințat și  văzând acolo atâta sărăcie, mai vrednică de milă decât mine, să nu-mi reproșez că m-am lăsat descurajat?  M-am simțit mai puternic în  suferință și i-am mulțumit săracului pentru că m-a încurajat și mi-a redat puterea să accept suferințele proprii! De  atunci l-am iubit și mai mult.  (Baunard, pag. 343-344).

Aceste cuvinte ar trebui să răsune și în inima noastră ori de câte ori mergem în vizită la săraci.

d)      Devoțiunea la Maica Domnului

Frederic a murit pe 8 septembrie, în sărbătoarea Nașterii Fericitei Fecioare Maria. Cea mai bună zi pentru a muri, dacă luăm în considerare devoțiunea pe care a avut-o față de Maica Domnului. Datorită insistențelor lui, imediat după fondarea Societății Sfântul Vincențiu de Paul aceasta a fost încredințată ocrotirii Sfintei Fecioare,  s-a hotărât să se sărbătorească solemnitatea Neprihănitei Zămisliri printr-o devoțiune specială și s-a  adăugat rugăciunea ”Bucură-te Marie” la rugăciunile obișnuite din timpul întâlnirilor săptămânale. Se angajează să distribuie borșuri despre convertirea lui Alphonse Ratisbone, un tânăr bancher evreu care s-a convertit în 1841 datorită Medaliei Miraculoase.

Sanctuarul Maicii Domnului de la Fourvières, în apropiere de Lyon, era un loc în care Frederic mergea adesea să se roage. Avea o mare devoțiune către Maica lui Dumnezeu. În fața altarului din acest sanctuar, la vârsta de 12 de ani, a luat hotărârea să devină sfânt indiferent de sacrificiile cerute. Iată ce a scris: ”Încredințez Maicii dumnezeiești toate intențiile mele știind că restul depinde de bunăvoința mea”. Aflat în Italia pentru a-și redobândi sănătatea, merge în pelerinaj la sanctuarul închinat Sfintei Fecioare, Maica tuturor harurilor. Familia  și Ozanam se roagă aici pentru sănătate. În acest loc de pelerinaj s-a rugat și sfânta Elisabeta Anne Seton în timpul șederii la Liburna

e)      Fericitul Frederic Ozanam, model pentru toți 

Frederic se adresează tuturor, eEl face să strălucească  ceea ce este mai nobil în ființa omului. Frederic a împlinit idealurile  propuse de Conciliul Vatican II exprimate în Decretele  despre Biserică, Apostolatul laicilor, dar și in exortația Christifideles Laici. Frederic a împlinit cuvintele sfântului Paul: ”M-am făcut toate pentru toți pentru a câștiga pe unii la Cristos”

            Spiritualitatea lui Frederic se adresează tuturor oamenilor, de la creștinul obișnuit de pe străzi până la persoanele excepționale  din amfiteatrele academiilor sau din birourile celor mai mari firme din lume.

Spiritualitatea sa împlinește dubla poruncă a lui Isus: Să-l iubești pe Dumnezeu și să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți”. Frederic a făcut din amândouă o singură poruncă de iubire, urmând exemplul patronului său spiritual, sfântul Vincențiu de Paul. Pentru Frederic, ca și pentru sfântul Vincențiu, iubirea e iubire; nu există decât o singură iubire. Orice persoană trebuie să caute să-i iubească pe toți oamenii, așa cum a făcut Isus, Iubirea întrupată. Spiritualitatea lui Frederic se încadrează în principiul de viață al sfântului Vincențiu de Paul: ”Să-l iubim pe Dumnezeu cu puterea brațelor și sudoarea frunții”. (S.V. XI, 40)

Frederic a fost un adevărat apostol – un trimis – pentru a ajuta oamenii aflați în sărăcie materială și spirituală. El a fost trimis de Dumnezeu ca să slujească adevărul. A scris despre adevăr, a proclamat și a învățat despre adevăr. A fost unul dintre principalii apărători ai Bisericii din timpul său. Frederic a fost un martir – mărturisitor al iubirii milostive a Fiului lui Dumnezeu față de cei săraci și părăsiți. Frederic a transmis mai departe cuvintele sfântului Vincențiu de Paul: ”săracii sunt stăpânii noștri”.

Frederic Ozanam nu a avut apariții, cum nu a avut nici sfântul Vincențiu de Paul și nici sfânta Luiza de Marillac. Rugăciunea lui profundă și sinceră nu a fost însoțită de revelații extraordinare sau de fenomene ieșite din comun. Ba mai mult, Frederic nu a făcut nici o minunea și nici o faptă extraordinară. Se aseamănă foarte mult cu patronul său, sfântul Vincențiu de Paul.

            Frederic a fost un om obișnuit, adică un credincios care a crezut din toată inima și a trăit credința pe care a mărturisit-o. Și-a arătat credința și iubirea față de Dumnezeu prin iubirea față de săracii lui Dumnezeu, față de cei uitați și părăsiți.

            Spiritualitatea lui Frederic Ozanam este spiritualitatea credinciosului de rând înflăcărat de iubire față de Dumnezeu și aproapele și care vrea să pună în practică această iubire.

Spiritualitatea lui Frederic Ozanam este spiritualitatea rugăciunii și a acțiunii; rugăciunea susține acțiunea și acțiunea întărește rugăciunea.

Spiritualitatea lui Frederic Ozanam este spiritualitatea umilinței, simplității, blândeții, mortificării și zelului pentru mântuirea sufletelor.

Spiritualitatea lui Frederic Ozanam este spiritualitatea Samariteanului Milostiv plin de zel în fapte de milostivire trupească și sufletească.

Spiritualitatea lui Frederic Ozanam este spiritualitatea sfântului Vincențiu de Paul, căci a crezut în prezența lui Isus în săracul din fața lui și a recunoscut prezența lui Isus în el. Pentru Ozanam, Cristos înviat este prezent în săraci; săracul este chipul sfânt a lui Dumnezeu nevăzut ”deoarece nu știm cum să-l iubim, îi iubim în voi”. (Scrisoarea din 13 noiembrie1836).

Spiritualitatea lui Frederic Ozanam este spiritualitatea milostivirii fără judecată.

                                                               Sora Magdalena  

                                                                       Fiică a Carității