Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Întâlnirea Consiliului Naţional al Uniunii Asociaţiilor Caritative

"Sfântul Vincenţiu de Paul"

din România

 

         În ziua de 30 aprilie 2022 a avut loc la Iaşi, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Consiliul Naţional al Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România.

mai multe

Mulțumesc tuturor celor care au făcut un efort deosebit pentru a participa la această întâlnire.  

Părintele Păuleț, spiritualul Uniunii,  a prezentat conferința:

Vincenţienii în practicarea umilinţei

Au fost discuții referitoare la adaptarea statului noilor modificări ale Regulamentului SSVP  la nivel international. S-a pus în dezbatere și excluderea unor conferințe care nu au mai respectă statutul Uniunii și care au anunțat că încetează activitatea. De asemenea au fost propuneri ca unele din Conferințele din București să rămână în discuție până la vizita mea din iulie. Sper ca împreună cu Mariana Peresi, care locuiește în București și cu doamna Geta Răchițeanu, președinte de Conferință să ajungem la o concluzie favorabilă.

În încheiere s-a decis de comun acord ca următoarea întâlnire să fie la Oradea pe data de 2,3 septembrie.

Vă reamintesc că în zilele de 18,19,20 august  la Slănic Moldova are loc   sesiunea de formare din anul 2022.

Împreună, prin mijlocirea sf. Vincențiu de Paul,  putem face mult bine aproapelui nostru.

Ana Dobos

 

 279605295 3263457330595607 1449416762659576529 N