Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Iaşi: Praznicul Copiilor în comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"

Ziua de 19 noiembrie 2017 pentru comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi a reprezentat o zi de comuniune şi de aducere aminte. Prin participarea la "Praznicul copiilor" copiii şi credincioşii din comunitate şi-au amintit de persoanele iubite care nu mai sunt printre noi. Legătura celor morţi cu cei vii nu încetează, ci se menţine prin rugăciunea neîncetată pe care Biserica o face pentru sufletele răposaţilor, păstrând comuniunea de iubire si nădăjduind în învierea tuturor la sfârşitul veacurilor.

Acest eveniment a avut loc în comunitatea noastră, prin contribuţia credincioşilor parohiei, cu implicarea membrilor Asociaţiei "Sfântul Vincenţiu de Paul" şi motivarea preoţilor care ne păstoresc. Asociaţia a adunat în permanenţă oameni cu dorinţa de a face bine.

Duminică, 12 noiembrie 2017, preoţii au făcut anunţul în biserică privind adunarea de fonduri in vederea organizării tradiţionalului "praznic al copiilor", care a avut loc duminică, 19 noiembrie 2017, după sfânta Liturghie de la ora 9.00, la subsolul bisericii "Sfânta Tereza".

Vincenţienii s-au mobilizat pentru colectă, iar credincioşii au donat, chiar peste aşteptări, sume de bani, timp şi dragoste pentru realizarea acestui act caritabil. Donaţiile făcute au scos în evidenţă bunătatea şi iubirea pe care fiecare dintre noi le avem. Acestea au ieşit la suprafaţă şi ne-au demonstrat că se poate. Sunt motive pentru care ne putem păstra vie speranţa în umanitate.

Ziua în care s-a organizat "Praznicul copiilor" a coincis cu Prima Zi Mondială a Săracilor declarată de Sfântul Părinte Francisc (duminica a XXXIII-a din timpul de peste an, 19 noiembrie 2017). În mesajul său a precizat: "Invit întreaga Biserică şi pe bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să ţină îndreptată privirea, în această zi, spre cei care întind mâinile lor strigând ajutor şi cerând solidaritatea noastră. Sunt fraţii şi surorile noastre, creaţi şi iubiţi de unicul Tatăl ceresc. Această Zivrea să stimuleze în primul rând pe credincioşi pentru ca să reacţioneze la cultura rebutului şi a risipei, însuşindu-şi cultura întâlnirii. În acelaşi timp invitaţia este adresată tuturor, independent de apartenenţa religioasă, pentru ca să se deschidă la împărtăşirea cu cei săraci în orice formă de solidaritate, ca semn concret de fraternitate. Dumnezeu a creat cerul şi pământul pentru toţi; din păcate, oamenii sunt cei care au ridicat graniţe, ziduri şi ţarcuri, trădând darul originar destinat omenirii fără nicio excludere". "Papa Francisc a mai subliniat: "Săracii nu sunt o problemă, ci sunt o resursă din care trebuie să luăm pentru a primi şi a trăi esenţa evangheliei."

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Dacă vreţi să cinstiţi trupul lui Cristos, nu-l neglijaţi când este gol; nu-l cinstiţi pe Cristos euharisticul cu veşminte de mătase, în timp ce în afara templului îl neglijaţi pe acest alt Cristos care este chinuit de frig şi de goliciune" (cf. Mt 50,3). "Să nu iubim numai cu vorba, ci cu fapta şi adevărul"! (1In 3,18)

Trebuie să lucrăm cu "talanţii noştri: trupul şi sufletul, sănătatea şi boala, mâinile şi picioarele, mintea şi inima, darurile şi calităţile, cuvântul divin şi credinţa, în folosul semenilor noştri, de aproape şi de departe, ca femeia credincioasă şi harnică (cf. Prov 31,10-31). Să dăruim, să zâmbim, să iubim, să facem lucruri mărunte cu o enormă dragoste. Uneori ne pierdem în amănunte fără esenţă. Empatia, spiritul de observaţie, voinţa coroborată cu dorinţa de a dărui sunt trăsături ale bunului creştin. Ne plângem de ceea ce nu avem, dar nu vorbim despre faptul că avem mult prea mult decât avem nevoie.

După sfânta Liturghie copiii au coborât la subsolul bisericii, unde credincioşii vincenţieni i-au aşteptat cu multă dragoste. Rugăciunea de început făcută de părintele paroh Petru Sescu şi cea de sfârşit, făcută de părintele Eugen Andrei, i-au ajutat pe copii să conştientizeze că această masă este oferită pentru răposaţii familiilor din comunitatea noastră, că cei plecaţi nu trebuie uitaţi. Rugăciunile şi faptele noastre bunele aduc multă alinare.

Mulţumim seniorilor din comunitate că au răspuns invitaţiei noastre de a participa la acest eveniment. Prezenţa lor la această masă a făcut ca aceşti copii să vadă o altă etapă a vieţii. Prinşi în tumultul vieţii noastre, ne putem opri uneori pentru a nu trece nepăsători pe lângă părinţii şi bunicii noştri ce ne-au clădit prin grija şi dragostea lor. Asociaţia "Sfântul Vincenţiu de Paul" investeşte cu emoţie, cu viaţa şi bucurie în realitatea existenţiala a bătrânilor descrisă prin izolare, descurajare, sentimentele vidului şi a singurătăţii. Împreună am strâns şi fonduri de dragoste şi bunătate.

Îmi exprim respectul pentru părinţii copiilor care i-au însoţit la biserică, la acest eveniment şi care ne-au fost aproape. Mulţumesc tuturor, ştiu că avem copii buni care doresc să ofere. Copiii de astăzi vor fi ctitorii de fapte bune de mâine.

Dragostea şi disponibilitatea oferite de membrii SVP, de ceilalţi credincioşi din comunitate şi de preoţii parohiei au făcut ca acest eveniment să fie primit de copii cu multă bucurie. Mulţumiri şi persoanelor de bine care ne-au oferit spaţiul pentru a face sarmalele, ne-au oferit din timpul lor. A fost nevoie de acel "împreună" pentru a înmulţi bucuria.

"Ferice de cine nu oboseşte în a face binele" (cf. 2Tes 3,13). Fiecare dinte noi poate fi "un mic creion în mâinile unui Dumnezeu scriitor care scrie o scrisoare de dragoste lumii."(Maica Tereza de Calcutta).

Noi, membrii SVP, am simţit, dăruind şi primind, cât de mare este această iubire. Îl rugăm pe Domnul Isus Cristos să se îndure de răposaţii familiilor noastre şi să-i conducă în împărăţia luminii şi a păcii.

Agnesa Magdici

 

imagini de la eveniment