Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Întâlnirea naţională a vincenţienilor va fi la Adjudeni

 

În Anul Jubiliar al Milostivirii Divine va avea loc la Adjudeni, în zilele de 23 şi 24 iulie 2016, întâlnirea naţională a membrilor vincenţieni ai Societăţii "Sfântul Vincenţiu de Paul".

Ţinând cont de carisma specifică a acestei mişcări, care este caritatea, trăirea şi practicarea faptelor de milostenie, tema acestei întâlniri este "Vincenţianul, misionar al milostivirii".

Este o ocazie bună pentru a reflecta asupra modului cum poate fi aprofundată această carismă şi, mai ales, pentru a găsi modalităţile cele mai potrivite de a o intensifica în acest An Sfânt.

Preasfinţitul Aurel Percă ne îndeamnă: "În acest An Sfânt trebuie să fie stimulată şi încurajată mai mult o fantezie a carităţii care să determine bărbaţii şi femeile angajaţi în Mişcarea Vincenţiană, inspiraţi de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, să se angajeze în orice domeniu al necesităţilor şi al suferinţei umane, cum spunea papa, să «deschidă inima la cei care trăiesc în cele mai depărtate periferii existenţiale»".

Organizatorii Ana Doboş, Angela Dumea, Marilena Bartic, Adrian Petruţ, Paul Demişcă, împreună cu părintele Toma Encuţă, asistentul spiritual al conferinţei gazdă, şi fratele lazarist Celestin Farcaş, misionar în Franţa, Provincia lazaristă de la Paris, ne vor prezenta un program variat, care ne va ajuta să înţelegem şi să trăim dragostea nemărginită a Tatălui milostiv.

În aceste zile de trăire intensă a iubirii Tatălui ne vom descoperi pe noi și pe aproapele nostru.  

Invitaţia este adresată tuturor persoanelor laice care trăiesc carisma vincenţiană.

 afiș

 invitația

program