Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

 

Vincenţieni aproape de cei aflați în suferinţă

 

 Membrii Asociaţiei  Sfântul Vincenţiu de Paul "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman au foat aproape de  cei aproximativ 70 de bolnavi psihomotor şi locomotor de la Centrul de Asistenţă Socială de la Bozienii de Sus (NT). Vincențienii împreună credincioșii din comunitate au oferit, în ziua de 4 decembrie 2016, o masă caldă la prânz .

Duminică, după sfânta Liturghie a comunităţii, la ora 12.45, aproximativ 60 de credincioşi (copii, tineri, adulţi şi seniori) ai parohiei s-au deplasat, la acest centru social, cu un autocar şi câteva maşini personale la Bozieni. Acest centru de la Bozieni a fost casa părintească a fericitului Vladimir Ghika. Purtând în mâini candele aprinse enoriaşii, conduşi de preoţii parohiei, au participat la un recviem de pomenire a răposaţilor lor şi a celor din acest centru.

La sfârşit am adresat tuturor urări pentru sărbătorile Crăciunului care se apropie şi în timp ce cu toţii cântam "O, ce veste minunată" şi împărţeam fiecăruia dintre cei bolnavi daruri de la Moş Crăciun, preoţii mergând prin saloane stropeau cu apă sfinţită pe cei care stăteau la pat rostind  rugăciuni de binecuvântare.

Adresând urări şi tuturor celor care lucrează cu multă răbdare şi dăruire în Centrul de Asistenţă Socială de la Bozieni, la final părintele Pavel Chelaru, paroh, a apreciat gestul tuturor credincioşilor de a veni, a vizita şi a bucura pe atâţia bolnavi care sunt ai nimănui, spunându-le că acest act de caritate se înscrie aşa de frumos în faptele bune pe care suntem invitaţi să le facem în Postul Adventului ca pregătire pentru Naşterea Domnului.

Carisma vincențiană ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei vii și pentru cei morți. Vincențienii din Roman mulțumesc tuturor persoanelor care le-au fost aproape prin: oferta lor generoasă, participare și rugăciune. Dumnezeu să-i răsplătească.  

 Paul Demişcă

 

imagini de la eveniment