Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

20151052Bucurestivincentieni02Bucureşti: Întâlnirea de toamnă a Conferinţelor din grupa I a Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România

Întâlnirea de toamnă a Conferinţelor din grupa I a Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România a avut loc la Conferinţa "Sfânta Maria - Sfânta Cruce", de pe lângă Parohia romano-catolică "Sfânta Cruce" din Bucureşti, în ziua de 10 octombrie 2015.

Au participat din Dieceza de Iaşi: Petrică Rediu - Conferinţa "Fericitul Ieremia" Tomeşti; Francisc Huşanu - Conferinţa "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" Iaşi; Marilena Bartic - Conferinţa "Sfântul Anton de Padova" Iaşi; Adrian Petruţ - Conferinţa "Sfântul Anton de Padova" Târgu Frumos; Angela Dumea - Conferinţa "Coborârea Duhului Sfânt" Adjudeni şi Paul Demişcă - Conferinţa "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" Roman.

Din Arhidieceza de Bucureşti au participat: Monica Peresi - Conferinţa "Neprihănita Zămislire" Drobeta Turnu Severin; Cornelia Dragoste - Conferinţa "Sfânta Maria - Sfânta Cruce", Bucureşti; Viorica Damian - Conferinţa "Maica Îndurerată", Bucureşti; Lizetta Sandu - Conferinţa "Sfinţii Petru şi Paul" Bucureşti; Georgeta Răchiteanu - Conferinţa "Sfântul Anton de Padova" Bucureşti şi Rodica Babeu - Conferinţa Sfântul Iacob, Câmpulung Muscel.

Participarea a fost onorată şi de Eva Maria Peter, preşedintele naţional al Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România, şi de sora Magdalena Hârbu, fiică a carităţii.

Întâlnirea a început cu sfânta Liturghie, la finalul căreia s-a celebrat un recviem pentru fostul preot Virgil Fechetă, îndrumător spiritual al grupei a II-a.

La sugestia preşedintelui naţional, Eva Maria Peter, continuarea întâlnirii, s-a făcut cu un moment de reculegere în amintirea părintelui decedat, unde s-a amintit de personalitatea, disponibilitatea şi implicarea cu tot sufletul în activitatea vincenţiană din Romania. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Marilena Bartic a prezentat, în continuarea întâlnirii, tipul de proiecte şi modalitatea de scriere a acestora pentru accesarea de fonduri de la partenerii conferinţelor noastre din Anglia şi Ţara Galilor. S-a insistat pentru iniţierea şi dezvoltarea ideilor de mici activităţi pentru generarea de venituri şi susţinerea persoanelor aflate în dificultăţi materiale.

Adrian Petruţ a prezentat concluziile de la cele două sesiuni de formare, pentru membrii vincenţieni, desfăşurate la Slatina şi Roman, în anul 2015. În cadrul prezentării s-a amintit că orice organizaţie îşi poate găsi reflexia în dinamica funcţional-fascinantă a unei orchestre. Oamenii, asemenea muzicienilor din orchestră, sunt integraţi sub bagheta managerială a unui dirijor. Şi atunci când partitura este aceeaşi, diferenţa, o face modul de interpretare. Echipa de formatori, a dorit apropierea modului de acţiune în conferinţe, insistând că numai atunci când gândim şi acţionăm în spirit vincenţian, când lucrăm cu entuziasm şi creativitate, obiectivele şi proiectele noastre vor avea cele mai bune rezultate. Aceste întâlniri de formare înseamnă o resetare, mai bine zis, o focusare pentru viitor, bazată pe experienţa acumulată în trecut, o nouă atitudine atât în interiorul Conferinţei, cât şi în relaţiile cu ceilalţi parteneri prin asumarea şi implicarea cu responsabilitate a fiecărui membru, cu înţelepciune, pentru că împreună suntem puternici.

Partea spirituală a întâlniri a fost susţinută de sora Magdalena, din Congregaţia Fiicele Carităţii, cu tema "Împreună cu Cristos, noi, vincenţienii, să facem diferenţa".

Diferenţa dintre noi, vincenţienii, şi ceilalţi creştini este atitudinea pozitivă, menţinută zi de zi, a vedea provocările ca pe nişte oportunităţi, a avea un anumit comportament, a avea un set de valori care guvernează întreaga noastră activitate.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă a participanţilor, în spirit fratern, dorind, cu toţii, ca reuniunile, să ne ajute să aprofundăm valorile umane, valorile personale şi valorile grupului.

 

Adrian Petruț