Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Bucureşti: Conferinţa Naţională a Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România

Întâlnirea naţională anuală a preşedinţilor conferinţelor care fac parte din Uniunea Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România (grupele I şi II) s-a desfăşurat la Bucureşti, în Parohia "Sfântul Iosif", în zilele de 3 şi 4 iulie 2015.

Din Dieceza de Iaşi au participat: Ana Doboş (Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"); Marilena Bartic (Iaşi "Sfântul Anton de Padova"); Anton Dîscă (Bălţaţi "Coborârea Duhului Sfânt"); Adrian Petruţ (Târgu Frumos "Sfântul Anton de Padova"); Prexeta Dancă (Adjudeni "Coborârea Duhului Sfânt"),  Paul Demişcă (Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus") șiVarlan Anca (Onești ”Sfântul Iosif”).

Din Arhidieceza de București au participat:Monica Peresi (Drobeta Turnu Severin ”Neprihănita Zămislire”), Cornelia Dragoste (București ”Sfânta Cruce”), Viorica Damian (București ”Maica Îndurerată”), Lizetta Sandu (București “Sfinții Petru și Pavel”), Georgeta Răchițeanu (București ”Sfântul Anton”), Rodica Babeu (Câmpulung Mușcel ”Sfântul Iacob”), Alexandrina Burcea (Târgoviște ”Sfântul Francisc de Asissi”), Iosefa Agiurgioaie (Pitești ”Sfinții Petru și Pavel”).

Au mai participat: Irina Rudics(Bălan ” Nepomuki szt. Ianos”) și Imbre Timar (Miercurea Ciuc ”Sfântul Toma”)

Ne-am bucurat de prezenţa preşedintei naţionale a  Uniunii, Eva Maria Peter, a părintelui Petru Păuleţ (paroh la biserica "Sfântul Iacob" din Câmpulung Muscel), spiritualul Uniunii şi a sorei Magdalena Hârbu, fiică a carității.

Prima zi a întâlnirii, vineri, 3 iulie 2015 a fost dedicată primirii presedinților SVP din toată țara dar și participării la sfânta Liturghie concelebrată. Seara a continuat cu mesajul de salut al preşedintei Eva Peter și deschiderea comunicărilor pentru cea de-a XIX întâlnire națională a președinților SVP din România. Acest eveniment a fost marcat de cea dea XX-a aniversare a conferinţelor “Maica Îndurerată” și “Sfinții Petru și Pavel” din București. În acest sens, doamnele Lizetta Sandu și Viorica Damian, președinte ale conferințelor aniversate au relatat pe scurt activitatea celor 20 ani de existenţă.

A doua zi de comunicări a fost deschisă cu sfântă Liturghie concelebrată, urmată de conferința cu tema “Vreau să cuprind lumea într-o rețea de caritate, privirea vincențiană – o privire binevoitoare” în care sora Magdalena ne-a exemplificat ceea ce înseamnă o privire vincențiană plecând de la prezentarea stărilor de sărăcie:

-         Sfântul Vincențiu și secolul al XVII-lea în care sărăcia era vizibilă peste tot.

-         Fericita Rozalie Rendu și Fericitul Frederic Ozanam și secolul al XIX-lea în care se caută ascunderea sărăciei și izolarea ei în cartiere ce-i sunt destinate. Se vrea transformarea săracului din ”aproapele” în ”departele” nostru.

-         Sărăcia de astăzi

 A făcut o descriere sumară a săracilor pe care Sfântul Vincențiu de Paul cu dăruire și iubire i-a ajutat în diverse moduri încercând să nu îi scoată din mediul lor. Aceștia erau suferinzi cu boli incurabile de care nimeni nu s-ar fi apropiat, copiii care proveneau din adulter sau familii destrămate care erau marginalizați sau din familiile sărace de țărani cu mulți copii și ocnașii. Tuturor acestor categorii de săraci Sf. Vincențiu le aducea speranța că Tatăl ceresc nu îi va părăsi niciodată și le oferă măngâiere și alinare în suferința lor. Deși trăim timpuri moderne, săracii de azi au rămas aceeași, având aceleași nevoi și suferințe, de aceea exemplul Sf. Vincențiu de Paul, a Fericitei Rozalie Rendu și Fericitul Frederic Ozanam se poate aplica și în zilele noastre doar cu multă dragoste și dăruire. 

Pr. Păuleț a prezentat conferința cu tema: "Marea iubire a lui Dumnezeu", plecând de la ,,atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” ( Ioan, 3.16). Dumnezeu este izvorul iubirii, a revărsat asupra oamenilor multă bunătate, iubire. Trebuie să lăsăm ca acest izvor să curgă prin corpul nostru. Totodată părintele a pus accentul pe spiritualitatea activității noastre, dacă nu ne încărcăm cu ajutorul cuvântului lui Dumnezeu nu putem merge mai departe.

Doamna președinte național Eva Peter a redat pe scurt din scrisoarea anuală a președintelui general internațional P. Gregory Gay, C.M, subliniind că anul 2015 este declarat ”Anul Colaborării Vincențiene”și că tema acestui an este”Împreună în Cristos, noi, Vincențienii, să facem diferența”. 

 Întâlnirea naţională a uniunii are ca scop prezentarea activităţilor asociaţiilor de aceea preşedinta Eva Peter a prezentat o dare de seamă pe anul 2014 după care fiecare conferință și-a expus pe scurt activitatea din ultimul an. Sesiunea a continuat cu prezentarea programului de formare vincenţiană pe anul 2015, formare coordonată de doamna Ana Doboş.

La finalul întâlnirii, s-a stabilit că întâlnirea naţională de toamnă va fi organizată la Bălțați în zilele de 10 şi 11 octombrie 2015 pentru Grupa I şi în datele de 5 noiembrie 2015 la Miercurea Ciuc pentru Grupa II-a. 

Plecând de la faptul că suntem în anul colaborării vincențiene s-a propus ca întâlnirea anuală din anul 2016, a președinților SVP, să se țină la Oradea, la casa Fiicelor Carității.

Mulţumim gazdelor pentru ospitalitatea de care au dat dovadă pe parcursul întâlnirii.

Sesiunea s-a încheiat într-o notă optimistă cu speranţa şi încrederea că activitatea din Conferinţele SVP va fi însoţită de o colaborare mai bună între conferințe dar și în interiorul conferinței prin aprofundarea cuvântului Evangheliei.

Marilena Bartic

materiale prezentate la întâlnire:

conferința sora Magdalena

dare de seamă 2014

proiect sponsorizare prezentat de doamna Moro

 

imagini de la eveniment