Carisma vințențiană
Cuvântul carismă este folosit să descrie o caracteristică specială a misiunii sau a muncii unei anumite orientări spirituale. Carisma vincențiană se referă la slujirea săracilor pe calea începută de sfântul Vincențiu de Paul, un preot din secolul XVII.
Sfântul Vincențiu a slujit săracii cu multă umilință și dedicare, preocupându-se pentru întreaga persoană – corp, minte și spirit. Integrarea evanghelizării cu caritatea este esențialul carismei vincențiene și, bazându-se încă de la început în munca sa pe rolul laicilor.
Nota caracteristică a spiritualităţii vincentiene o aflăm expusă într-o manieră mişcătoare în aceste cuvinte ale sfântului, extrase din Scrisorile şi Conferinţele sale:
,,Slujirea săracilor trebuie să fie preferată înainte de orice. Nu trebuie să o lăsăm pe mai târziu. Dacă în timpul orei de rugăciune aveţi de dus un medicament sau un ajutor unui sărac, duceţi-vă liniştiţi. Oferiţi-i lui Dumnezeu acţiunea voastră, adăugând intenţia de la rugăciune. Nu trebuie să vă preocupaţi şi să credeţi că aţi pierdut ceva, dacă pentru slujirea bolnavilor aţi părăsit rugăciunea. Nu-l părăsiţi pe Dumnezeu când îl lăsaţi pe Dumnezeu pentru Dumnezeu, sau o lucrare a lui Dumnezeu pentru a face o alta. Dacă lăsaţi rugăciunea pentru a asista un sărac, să ştiţi că faceţi aceasta pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Caritatea este superioară tuturor celorlalte reguli, şi toate trebuie să se raporteze la aceasta. Ea este o mare doamnă: trebuie să facem ceea ce ne porunceşte. Toţi cei care îi vor iubi pe cei săraci în viaţa lor nu vor avea nici o frică în faţa morţii. Să-i slujim deci cu reînnoită iubire pe săraci şi să-i căutăm pe cei mai abandonaţi. Ei sunt domnii şi stăpânii noştri”.
Carisma acestui gigant al carităţii este iubirea concretă care înfruntă problemele şi le rezolvă nu din spirit filantropic, ci pentru că îl vede în cel care suferă pe Isus însuşi care repetă: “Îmi era foame şi mi-aţi dat să mănânc; îmi era sete şi mi-aţi dat să beau...” (Mt 25,31)
Ana Doboș
