Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

 

 Întâlnire între membrii vincenţieni şi creştinii din comunitate cu ocazia zilei sfântului Vincenţiu de Paul- Iași, Conferința ,,Sfânta Tereza a Pruncului Isus,,

 

Ziua de 27 septembrie 2014 a început cu rugăciunea cea mai frumoasă, sfânta Liturghie. Vincenţienii împreună cu credincioşii au făcut ca această celebrare să fie vie. Organistul Ciprian Huşanu a ales cântecele adecvate acestei zile de sărbătoare şi toate persoanele prezente au adus laudă lui Dumnezeu. Lectura şi rugăciunea credincioşilor a fost citită de vincenţieni. Părintele Petru Sescu, parohul comunităţii şi în acelaşi timp spiritualul conferinţei noastre, în cuvântul său de la predică a pus accentul pe viaţa sfântului Vincenţiu, pe rolul laicilor în activitatea sa.

După terminarea sfintei Liturghii, la subsolul bisericii, s-a continuat omagierea sfântului Vincenţiu. Acolo am găsit unDSCN9976 2  loc special amenajat pentru această sărbătoare care ne-a arătat că vincenţianul este un creştin care a primit lumina credinţei la Botez, prin multă rugăciune făcută cu bucurie, în familie şi comunitate, cu ajutorul sfântului Vincenţiu, ajunge la Isus. Buchetul de flori reprezintă faptele noastre bune care sunt adunate de îngerul păzitor şi sunt oferite de acesta lui Isus.

Întâlnirea a continuat cu prezentarea unor aspecte din activitatea membrilor Conferinţei SVP, s-a pus accent pe necesitatea de a-i avea aproape pe credincioşii parohiei. ,,Am nevoie de tine" spunea sfântul Vincenţiu când cerea ajutorul persoanelor cu care lucra, aşa şi noi pentru a merge mai departe avem nevoie de sprijinul comunităţii ,,Sfânta Tereza a Pruncului Isus". S-a menţionat că faptele bune ar fi fost mult prea puţine dacă nu am fi primit sprijinul creştinilor din comunitate.

Sfântul Vincenţiu afirmă că iubirea afectivă fără angajare evanghelică, caritatea fără misiune, este foarte îndoielnică:

"Să-l iubim pe Dumnezeu, fraţilor, să-l iubim pe Dumnezeu cu puterea braţelor şi sudoarea frunţii. Căci foarte adeseori avem o inimă iubitoare plină de foarte multe acte de iubire faţă de Dumnezeu, de îngăduinţă, de bunăvoinţă şi multe alte asemenea sentimente şi practici interioare care sunt bune şi de dorit, dar care devin îndoielnice dacă nu ne conduc la practicarea iubirii efective... trebuie să avem mare grijă; multe persoane se mulţumesc să arate bine în exterior şi să fie pline de sentimente frumoase faţă de Dumnezeu şi se opresc aici; când însă trebuie să treacă la fapte şi au ocazia să le pună în practică atunci renunţă. Se laudă că au multe viziuni; se mulţumesc cu relaţia sentimentală pe care o au cu Dumnezeu în timpul meditaţiei şi vorbesc despre ea asemenea îngerilor; o dată ce au terminat meditaţia însă şi trebuie să lucreze pentru Dumnezeu, să sufere, să se mortifice, să înveţe săracii, să meargă şi să caute oaia pierdută... hopa! Nu e nimeni, nu mai au curaj. Nu, să nu ne înşelăm: Totum opus nostrum in operatione consistit(Misiunea noastră se vădeşte în fapte)". (Coste XI, p. 40).

Întâlnirea s-a încheiat printr-o agapă frăţească, moment de cunoaştere şi schimb de opinii.

Daniel Lungu

 

mai multe imagini