Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

  Vincenţieni în vizită la spitalul din Bozieni

Duminică, 30 noiembrie 2014, Asociaţia "Sfântul Vincenţiu de Paul" din Roman (Conferinţa "Sfânta Tereza a Pruncului Isus") a organizat o vizită la spitalul din Bozieni. Datorită fondurilor strânse de asociaţia vincenţiană s-a putut oferi cu mare drag tuturor celor 74 de bolnavi un prânz în prima duminică din Advent. Totodată, cei 20 de membri vincenţieni îndrumaţi de Paul Demişcă au împărţit pachete cu haine, cu dulciuri şi fructe fiecărui bolnav. Majoritatea acestora, cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani suferă  de dizabilităţi psihice şi locomotorii.

Sărbătoarea Sfântul Andrei a reunit la spitalul din Bozieni aproape 40 de enoriaşi, însoţiţi de părintele paroh Pavel Chelaru şi părintele vicar Alin Toma.

Câţiva tineri au trecut pe la bolnavi şi pe la fiecare cadru medical întocmind liste cu răposaţii acestora. Astfel, atât persoanele bolnave, cât şi cei care au grijă de aceştia au putut interacţiona direct cu vizitatorii.

Cu lumânările aprinse a început prohodul de pomenire a răposaţilor. Împreună ne-am rugat pentru sufletele celor morţi.

Înainte de a ne lua rămas bun, la îndemnul părintelui paroh Pavel Chelaru, am cântat în aplauzele celor prezenţi "La mulţi ani" tuturor celor care îşi celebrau ziua onomastică. Animaţi de acest spirit de comuniune şi veselie am continuat cu o colindă atât de dragă şi mult cunoscută nouă, "O, ce veste minunată".

Înainte de a pleca am vrut să surprindem chipurile luminate ale bolnavilor care, entuziasmaţi de prezenţa oaspeţilor, au fost foarte bucuroşi să facă poze cu cât mai mulţi dintre noi.

De ce sunt atât de importante aceste vizite şi acte de caritate oferite celor bolnavi şi defavorizaţi? Desigur că suntem impulsionaţi atât de compasiune creştină faţă de aproapele, de suferinţa din jurul nostru, cât şi de promisiunea lui Isus care validează iubirea faţă de cei mici şi umili: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii, căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine" (Mt 25,34-36).

Dar aceste vizite sunt ca un balsam pentru sufletele noastre atât de îngreunate de grijile cotidiene, de preocupări superficiale, saturate în dorinţe şi idealuri ireale. În aceste vizite păşim cu adevărat pe pământurile sfinte ale Evangheliei. Împărăţia lui Dumnezeu e aproape: e sufletul meu sau al tău care se regăseşte în celălalt care suferă, e Isus din mine şi din tine care se priveşte ca într-o oglindă, se reîntâlneşte şi se îmbrăţişează în această comuniune de suflete şi se înalţă într-un singur spirit Tatălui care ne aşteaptă.

Un preot franciscan (pr. Richard Rohr) se ruga (la Prefacere): "Doamne, nu ştiu cum să vorbesc cu tine. Nu ştiu cine eşti. Nu ştiu cum să caut faţa ta. Dar nu privi la mine. Doar priveşte către Fiul tău. Eu sunt cu el. El este medalia mea de onoare. El este apărătorul meu. El este identitatea mea. Şi acesta este acordul meu. Comuniunea mea. Participarea mea. El se roagă prin mine, în mine şi cu mine!"

Această întâlnire cu bolnavii din Bozieni a fost ca o retrezire spirituală acum la început de Advent. Din când în când avem nevoie de o doză de umilinţă ca să ne reamintim de fragilitatea trupurilor noastre, de generozitatea fără limite a lui Dumnezeu. Dacă cineva doreşte neapărat să pună un chip lui Isus e de ajuns să privească o persoană care suferă în tăcere şi cu o resemnare atât de calmă. Ei sunt susţinuţi de umerii Domnului, de braţele Fecioarei Maria, de rugăciunile sfinţilor. Noi, cei puternici şi sănătoşi, ne uităm uşor identitatea noastră cristică. Pentru scurt timp, duminică l-am văzut pe Isus, din nou fără apărare, dar atât de sigur pe sine în templul atâtor suflete care îl primesc necondiţionat.

Când ne-am îndreptat spre locuinţa acestor bolnavi cu inima strânsă am fost întâmpinaţi încă înainte de a ajunge la uşa de la intrare cu braţele deschise. Ne aducem astfel aminte de Tatăl din parabola Fiului Risipitor şi cât de surprins a fost acesta de primirea caldă a părintelui . Câte întâmplări din viaţa noastră nu se regăsesc în cuvintele lui Dumnezeu, în însăşi viaţa lui Isus?

Atunci când ne vom hotărî să lăsăm iubirea să pătrundă în casa inimii noastre, şi mai ales când ne vom decide să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi doar el să ne fie suficient, de-abia atunci vom înţelege că viaţa noastră nu este doar despre noi: viaţa noastră este însăşi respiraţia lui Dumnezeu. Nu suntem singuri niciodată, iar răul nu ne atinge când suntem strânşi în pumnul său. Suntem privilegiaţi, suntem fiii adoptivi, dar nu suntem singurii răscumpăraţi de acest adevăr sacru... Morala unei poveşti pentru copii conchide atât de revelator: "Tu eşti preaiubit...", iar cealaltă jumătate de adevăr pierdută şi apoi regăsită dezvăluie: "...dar şi ei sunt preaiubiţi!"

Andreea Bărdiţă

imagini de la eveniment